Pe 24 ianuarie sărbătorim Ziua Internațională a Educației. Iată câteva poveşti
care vorbesc despre școală şi despre relația copiilor cu școala şi cu profesorii.
Needucabilii de Gordon Korman, Ed. Arthur, 12+
Ce ne facem cu copiii… ne-premianți, obraznici, nesupuși, cei care nu respectă regulile, nu-și mănâncă legumele și sunt mereu puși pe câte-o năstrușnicie? Genul pe care adulții îl dau de exemplu „așa nu”.
În „Needucabilii”, avem o clasă specială formată numai din elevi-problemă care nu au reușit să fie integrați în clasele „normale”. Sau, cum o descrie Kiana Roubini, unul dintre personajele principale, „clasa proștilor”, „Expresul Dezorientaților”. Pe parcursul poveștii, narată din perspectivele mai multor elevi, se va dovedi că needucabilii ăștia nu au nevoie decât de puțină atenție (ce-i drept, personalizată) din partea profesorilor și de un scop comun care să-i mobilizeze, în felul lor bizar.
Povestiri de citit sub bancă de Alex Moldovan, Ed. Arthur, 10+
O colecție de întâmplări inspirate din realitatea vieții școlărești de zi cu zi, în care aproape nimic nu e luat în serios. Povestirea de început, de tip „Ce-ar fi dacă…?”, imaginează un schimb de roluri pentru o zi între profi și elevi în cadrul Școlii Altfel.
Ce să mai încoace și-ncolo, elevilor de la a VI-a E le place orice, mai puțin școala, și n-au niciun chef să fie elevi-model: încăierări pe coridor, telefoane mobile, mall-uri, seriale Netflix, glume și porecle nu-prea-corecte-politic. Cartea e fix pe sufletul copiilor, presărată cu umor din belșug și condimentată cu note de fantastic-absurd (există săli care dispar, găuri negre, peștișori fermecați, o “chestie” misterioasă, chiar povestiri cu numărul 13 care… nu există).
Crizantema de Kevin Henkes, Editura Arthur, Vârsta 0-7 ani
Șoricica Crizantema și-a iubit numele timp de 5 ani. Îi plăcea cum sună, cum arată scris pe felicitări și scrisori sau pe tortul aniversar. Dar totul se schimbă când ajunge la școală și este tachinată din cauza numelui ei. Începe să își piardă încrederea și să-și urască numele. Toți copiii își bat joc de Crizantema, dar, apoi, se întâmplă ceva uimitor. La clasă, vine o profesoară de muzică nouă, o persoană pe care toți copiii o iubesc și pe care, culmea, o cheamă... Margareta. Sub bagheta magică a profesoarei de muzică, lucrurile se schimbă. Copiii o admiră, iar părerea ei contează. Când doamna spune că iubește numele Crizantema, întreaga clasă se răzgândește. Ei bine, asta e clar magie.
O poveste interesantă despre identitate, despre iubirea de sine și despre cum ne pot influența cei din jurul nostru. Dar și despre micro-agresiunile pe care le poate îndura un copil în școală (fie chiar și „banala” luare în râs a numelui, care mai niciodată nu este sancționată) și rolul important pe care un profesor îl are în combaterea lor.
Domnişoara învăţătoare e un monstru de Peter Brown, Editura Vlad și Cartea cu GENIUS, traducere Laura Albulescu, +4
Bobby are o problemă la școală. Domnișoara învățătoare este un monstru. Se supără când Bobby aruncă avioane de hârtie prin clasă sau când nu este atent la lecții și îi interzice să meargă în pauză dacă face prostii în timpul orelor.
Bobby merge în parc pentru a mai uita de viața grea de la școală. Dar, nenorocire, într-o sâmbătă de dimineață se întâlnește chiar cu ... monstrul, domnișoara Kirby, învățătoarea lui. Nu are cum să o evite și se așază alături de ea. Doar că, în afara sălii de clasă, în parc, învățătoarea nu mai este ceea ce crede el. De fapt, domnișoarei îi place să măcăie cu rățuștele și să se uite cât de departe poate zbura un avion de hârtie. În momentul în care cei doi se despart, Bobby nu mai este la fel de speriat de domnișoara Kirby, iar ilustrațiile arată cum s-a transformat din monstru în ființă umană.
Ilustrațiile sunt încântătoare și amuzante, prezentând detaliat felul în care fiecare gest de umanitate al învățătoarei duce la dispariția chipului monstruos. Această carte cu siguranță îi va încânta atât pe copii, cât și pe profesorii lor.
Un punct de la care începe totul de Peter H. Reynolds, Editura DPH, 4-6 ani
O poveste despre cât de importantă este încurajarea copiilor de către profesori, mai ales atunci când nu au încredere în ei și în capacitățile lor artistice.
Cuvintele învățătoarei Eliei – „Pune doar un punct și vezi încotro te duce” – sunt o invitație blândă la exprimarea de sine. Elia crede despre ea că nu știe să deseneze – nu este o artistă. Pentru a-și dovedi punctul de vedere, ea apasă cu putere și frustrare carioca pe o foaie albă de hârtie, lăsând pe ea un punct. Este însă punctul de la care începe totul. Acel mic punct marchează începutul călătoriei Eliei spre descoperirea de sine. Acel punct mic marchează începutul poveștii delicate a lui Peter H. Reynolds despre spiritul creativ din fiecare dintre noi.
Întâiul meu cuvânt de pionier de Adina Rosetti, Editura Arthur, 10+
E bine să fie ordine în clasă, în școală, în ținuta elevilor sau în societate, dar se poate și ca prea multă ordine să fie nocivă?
Întâiul meu cuvânt de pionier ne transpune în lumea unei fetițe în vârstă de 8 ani din ultima parte a perioadei comuniste. Ada Ștefănescu urmează să fie făcută pionieră, în cadrul unui ceremonial prin care treceau toți copiii vremii, un fel de ritual de trecere prin care elevii de clasa a doua promiteau că vor fi „credincioși poporului și partidului Comunist Român”.
Cartea le prezintă micilor cititori lumea cenușie a anilor 1980, cu frig în case și mâncare precară și puțină, oferindu-le părinților și profesorilor ocazia de a discuta cu ei despre disciplină și rigiditate, libertate șiconformism, democrație și dictatură.