În fiecare lună, câte un autor sau prieten #debasm îți prezintă cinci dintre poveștile pentru copii preferate: cele pe care le-a iubit în copilărie, la care se întoarce mereu, care l-au influențat într-un anumit fel sau descoperiri mai târzii, dar la fel de valoroase.
LISTA LUI T.O. BOBE
În fiecare lună, câte un autor #debasm îți prezintă cinci dintre poveștile pentru copii preferate: cele pe care le-a iubit în copilărie, la care se întoarce mereu, care l-au influențat într-un anumit fel sau descoperiri mai târzii, dar la fel de valoroase.
Luna aceasta, propunerile vin de la T.O. BOBE, care a semnat mai multe volume individuale și e prezent într-o serie de volume colective și antologii. Câteva dintre textele sale au fost traduse în mai multe limbi. După succesul cărții “Darul lui Moș Crăciun” (Ed. Humanitas), T.O. Bobe a revenit anul trecut cu o nouă carte pentru cei mici, “Unde e Șosețica?” (Ed. Frontiera), câștigătoare a două premii Cărturino: Cartea ilustrată a anului 2025 și Premiul Librarilor.
Cartea cu Apolodor și A doua carte cu Apolodor, de Gellu Naum
Pentru că-n barcă cu motor sau în caiac sau în tractor sau pe-un ghețar sau pe un nor doar unul e Apolodor. Și, când îi este și lui greu, e ajutat de Amedeu, prieten, după cum se știe, cu cangurul blondin Ilie.
Alice în Țara Minunilor și Alice în Țara din Oglindă de Lewis Carroll
Ambele cărți, pentru că nu sunt altele cu personaje care să stârnească mai multă mirare și încântare și pentru că în oglindă sunt minuni, iar în minunile sunt în oglindă.
Aventurile baronului Münchhausen de Gottfried August Bürger
Pentru că nu există mincinos mai mare și lăudăros mai mare decât baronul Münchhausen și ar fi păcat să nu aflați cum născocește povestiri.
Cei trei muschetari de Alexandre Dumas
Pentru că nu contează că n-o să aflați sau n-o să țineți minte niciodată ce înseamnă „eghileți” (nimeni nu știe), contează doar că în jurul lor se țese cea mai frumoasă carte despre prietenie.
O carte pentru oameni mari, pe care s-o citiți pe ascuns
Pentru că ar fi păcat să citiți doar ce vă dau voie părinții și pentru că întotdeauna cele mai frumoase cărți sunt cele interzise și cele pe care le descoperiți singuri.




