În fiecare lună, câte un autor sau prieten #debasm îți prezintă cinci dintre poveștile pentru copii preferate: cele pe care le-a iubit în copilărie, la care se întoarce mereu, care l-au influențat într-un anumit fel sau descoperiri mai târzii, dar la fel de valoroase.
În februarie, am invitat-o pe ALEXANDRA GOLDILLO, ilustratoare de cărți pentru copii și albume de benzi desenate. A publicat romane grafice, a apărut în antologii de profil și a fost premiată de mai multe ori la Festivalul Internațional de Benzi Desenate Istorice din Brașov. Cea mai recentă apariție: Poșta Chiț.
O mică prințesă de Francess Hodgson Burnett, 12+
Pentru că este preferata mea din toate timpurile și pentru că povestea micuței Sarah este una emoționantă, din care aflăm că nu e nevoie să ocupi titluri nobiliare pentru a avea un suflet nobil.
Grădina secretă de F.H. Burnett, 12+
Conține lecții de viață, dar și prietenie. O carte ce ar putea inspira celor mici dragostea de natură.
Bibliobuzul domnului Elan de Inga Moore, 3-7 ani
O carte cu multe imagini care abundă în scene cu animale care citesc este, după părerea mea, surprinzătoare! Textul ușor de citit, dar cadențat exact așa cum trebuie, sigur îndeamnă pe oricine la citiri repetate.
Seria Pettson și Findus de Sven Norquist, 3-7 ani
O minunată suită de aventuri pline de umor și giumbușlucuri, prin care un moș de la țară și motanul său trec mereu cu bine.
Seria Desișul de muri de Jill Barklem
Cărticele cu șoricei care trec prin tot felul de peripeții, indiferent de anotimp. Se remarcă simțul comunității și întrajutorării pe care îl au personajele costumate, dar și felul în care știu să-și gestioneze proviziile.




