O frântură de natură

Interviu cu Alexandra Recășan despre copii și educație ecologică

Dacă aveți nevoie de resurse video în limba română despre frumusețile și delicatețea naturii de lângă noi, atunci intrați pe canalul de YouTube „O frântură de natură” al Alexandrei Recășan. Găsiți acolo lecții utile, spuse în limbaj accesibil copiilor, cu umor și imaginație. Folosiți-le în clasă sau acasă pentru a crea punți durabile de reconectare cu natura.

Iată o frântură din viziunea Alexandrei despre educația ecologică și despre cât este de importantă pentru a ne asigura viitorul:

De Basm: Alexandra, de ce ai ales această formulă? Unde ți-ai dori să ajungă informațiile adunate de tine și ce impact ți-ai dori să aibă filmele tale?

Simțeam enorm și vedeam monstruos. De aici a pornit totul. :) Adică eram copleșită de ritmul în care natura se degrada în jurul meu și în lume, fără ca eu să pot ajuta cu ceva, rapid și eficient. Asta îmi doream, cel puțin. Efecte peste noapte, cum ne educă reclamele noastre cele de toate zilele.

Apoi am stat cu mine, mi-am înțeles mai bine limitele, limitările și puterile, am observat un gol în România pe partea aceasta de clipuri educaționale despre natură, după care, cum spune vorba aceea, am făcut ce am putut, cu ce am avut, acolo unde eram.

În primă fază clipurile au fost create pentru copii. Mai jucăușe, cu limbaj prietenos, despre super puterile naturii și rolul pe care aceasta îl joacă. M-am bucurat să văd că îmi scriu profesori, educatori, oameni din organizații de mediu să-mi spună că le folosesc la clasa sau în diverse alte activități. Asta mi-a alimentat motivația de a continua.

De curând am început o serie dedicată naturii din orașe - O frântură de natură urbană - menită să facă vizibile personajele care contribuie la sănătatea orașelor și la starea noastră de bine.

Ca impact, m-aș bucura dacă filmulețele mele ar reînvia sau ar hrăni capacitatea de a ne minuna. Mi se pare că această capacitate este tot mai plăpândă într-o lume inundată de stimuli artificiali. Și este păcat, pentru că a te minuna este esențial pentru o dezvoltare armonioasă. Este portul de unde pornești în explorarea vieții care te înconjoară și a locului tău printre minunile ei.

De Basm: Crezi că educația ecologică a copiilor este importantă? De la ce vârstă ar putea părinții și/sau profesorii să înceapă și în ce fel?

La această întrebare a răspuns profund și frumos Thomas Berry, un om ancoră și inspirație în domeniul ecologiei:

“Este nevoie de întregul univers pentru a crește un copil în trup și spirit. Este nevoie de un întreg univers pentru a educa un copil. Este nevoie de un întreg univers pentru a împlini un copil, iar prima obligație a unei generații în raport cu generația următoare este de a le aduce împreună, astfel încât universul să fie împlinit în copil, iar copilul să fie împlinit în univers.”

Da, educația ecologică este este esențială pentru copii. Dar să fie o punte, un pod, o conectare și nu o împovărare cu informații și forme fără fond. Experimentând autentic acest spațiu al lumii vii - firul de iarbă, zborul unui cărăbuș, ciripitul unei păsări, trunchiul rugos al unui copac - copiii își activează spațiul lor interior, cel sufletesc și psihic.

De Basm: De ce este importantă educația ecologică?

Ca să afle cum funcționează viața, copilul trebuie să participe la ea. Experiențele pe care acesta ajunge să le aibă în relație cu anumite aspecte ale vieții generează anumite emoții, anumite trăiri. Emoțiile se încheagă în valori, iar din valori se croșetează semnificații, sensuri pe care copilul le dă vieții din jurul său. Ceea ce apreciem, respectăm, protejăm, conservăm, susținem, promovăm are la bază o experiență și o emoție trecute, împletite într-o valoare și o perspectivă.

De asta cred cu tărie că în toată agitația asta de a salva planeta, nu putem însănătoși nimic, nu putem restaura nimic, până nu umblăm la relația pe care noi oamenii o avem cu lumea naturală. Iar sănătatea acestei relații se află în sensul pe care noi oamenii îl dăm lumii vii. Sens care se formează încet, pe nesimțite din fragedă copilărie.

De Basm: În ce fel se poate începe educația ecologică?

O abordare sănătoasa este să exersăm împreună, mari și mici, recunoștința. Mă refer la acea recunoștință autentică, bazată pe înțelegerea profundă a faptului că însăși existența noastră se bazează pe darurile altor ființe. Pe termen lung, exersarea recunoștinței generează și efecte practice, ca de exemplu autocontrolul, să nu iei mai mult decât ai nevoie și să apreciezi ceea ce ai.

Apoi, consider esențial ca celor mici să le fie transmis, ideal prin grădinărit, că a păstra integritatea pământului este o lege ce ar trebui să domnească peste acțiunile economice ale oamenilor, deoarece economia umană este un subsistem al economiei Pământului. Și astfel putem trece prin fiecare aspect al vieții. Vom realiza că, în fiecare aspect al vieții noastre, sistemul uman este un subsistem al sistemului Pământesc. Iată exercițiu bun de făcut nu doar cu cei mici.

În acest proces ar ajuta și dacă nu ne-am mai poziționa în moțul ierarhiei vietăților de pe Pământ. Homo sapiens care divide et impera… Suntem totuși cele mai recente forme de viață și avem multe de învățat de la alte forme de viață care și-au dat seama care-i treaba cu adaptarea și echilibrul pe Pământ pentru că au fost aici de mult mai mult timp.

De Basm: Am citit de-a lungul timpului mai multe studii care arată că petrecerea timpului liber în natură și prezența arborilor îi ajută pe copiii să se dezvolte mai bine, fizic și psihic, ba chiar că arborii plantați în curtea școlilor ar influența în bine comportamentul elevilor. Din interacțiunile tale cu copii, ce ne poți povesti? Cum descifrează ei natura? Cum reacționează atunci când le dezvălui ceva din tainele ei?

Este și o teorie numită Attention Restoration Theory, potrivit căreia oboseala mentală poate fi dreasă petrecând timp în natură și acordând atenție elementelor naturale. Pe demonstrate. 🙂

De Basm: Cum descifrează copiii natura?

Câți copii, atâtea moduri.

Unii caută partea senzorială, texturi, mirosuri, să atingă, să pipăie, să simtă. Alții vor să creeze, să transforme, să meșterească ceva din orice. Alții, odată ajunși în natură, își descătușează toata energia, aleargă, se ascund, se cațără, se rostogolesc, în timp ce alții au determinator de plante cu ei și jurnal de bord, cu creion, pentru a documenta totul.

Este important să înțelegem că descifrarea naturii de către copii nu se întâmplă așa cum o vedem noi adulții, asemănătoare unei excursii ghidate, cu profesorul care explică și transmite informații și copiii care stau și ascultă.

Unul dintre educatorii mei preferați, Joseph Cornell, spunea că oamenii decid foarte rapid dacă ceva le place sau nu, așa că un start bun când vorbești despre natură sau ieși în natură cu copiii este foarte important. De aceea, dacă începem cu activități antrenante, ne cresc șansele să avem un grup care participă activ, cu tot sufletul.

Așadar, cel mai important pas, primul pas, este să activăm entuziasmul în acești copii, în relație cu natura. Apoi croșetezi de aici, încercând să conectezi lucrurile pe care ai vrea să le transmiți cu ceva care este relevant pentru ei.

4. Poți să ne dezvălui care este copacul tău favorit și de ce? Dacă ai vrea să convingi un copil să iubească pădurile și copacii, de unde ai porni, ce ai face?

Nu am un copac favorit. Mă minunez de toți. Mă minunez de arborii liberi din păduri. Mă minunez de arborii din oraș, de cum rezistă și transformă spațiul din jurul lor. Le observ creșterea și reacțiile la frig, la căldura extremă, la praf, la răni, la păsări, la alți copaci. Dacă stai să privești atent un copac, îi descoperi un pic din poveste și pleci de acolo un pic mai înțelept.

Ca un copil sa iubească pădurile și copacii e important să aibă lângă el adulți care iubesc pădurile și copacii. Această iubire sau pasiune să-i zicem, se transmite pe nesimțite.

Dar, dincolo de transmiterea pasiunii, trebuie să recunoaștem că în procesul de apropiere a copiilor de natură avem concurență serioasă din partea ecranelor. Însă dacă înțelegem un pic din chimia generată de aceste ecrane în creierul copiilor, poate o putem prepara prin activități în natură.

Știința spune că folosirea smartphone-urilor generează pusee de dopamină - un neurotransmițător care ne cam influențează motivația, entuziasmul, dorința de a face lucruri, influențând astfel comportamente și obiceiuri.

Dar știți ce mai generează dopamină? Vânătoarea de comori. :) Adică, la bază, căutarea, explorarea, într-un cadru natural. Gândiți-vă că în cea mai mare parte a istoriei evoluției umane, specia noastră a trăit ca vânători-culegători; prin urmare, o mare parte din procesele mentale, chimia creierului și comportamentele noastre sunt adaptate la acest mod de viață, mai degrabă decât la cel modern, din prezent. Și atunci când revenim la reconstituiri a acelor comportamente (vezi incursiunile de foraging, de cules plante, ciuperci, de orientare în natură sau cum am zis vânătorile de comori), se descătușează pofta de viață, alimentată de dopamină.

Da, de aici aș porni ca să aduc mai aproape copiii de natură. Jocuri de căutare, explorare, conectare, pe diverse teme. Jocuri care stimulează, motivează și îi orientează către un scop. Sunt atâtea variante de a aplica acest principiu în natură, fie că este un parc urban sau o pădure sau un copac.

Ah, și am tot timpul încredere că în proces copiii se vor conecta cu natura după nevoile lor din acel moment. Iar o astfel de conectare rămâne, pentru că este autentică, firească, nu impusă.

De Basm: Într-o lume ideală, într-o școală ideală, cum ai vedea integrate cunoștințele despre natură?

În primul rând, cum văd eu lucrurile, ar trebui o schimbare de paradigmă. Încă educăm având ca substrat influența revoluției industriale - de progres sub orice formă, de dezvoltare fără a conștientiza că trăim pe o planetă cu resurse finite. Acest substrat ar trebui înlocuit cu cel al educației sistemice, pentru schimbările climatice în care noile generații vor crește. Este o realitate.

Este important ca după doisprezece, şaisprezece sau douăzeci de ani de educaţie, absolvenții să fie deprinși cu gândirea sistemică. Să perceapă unitatea lucrurilor și relațiile dintre acestea.

Continuând de aici este important să facem conținutul învățării privind natura și schimbările climatice relevant și contextualizat pentru elevi, prin examinarea problemelor locale. Așa le dăm ocazia să simtă că pot aduce o schimbare concretă.

Un alt aspect foarte important este cel al umplerii golului dintre cunoștințe și actiune. Aici experiențele practice devin necesare.

Spre exemplu, jocurile de rol și simulările care imită realitatea pot fi folosite în materialele de educație ecologică pentru a implica elevii în înțelegerea altor perspective, a proiecta ceea ce s-ar putea întâmpla în viitor și a crește interesul pentru învățare. Artele creative și povestirile pot introduce o dimensiune expresivă a învățării. Dezbaterile pe teme de etică de mediu, lucrul în grupuri mici, analiza studiilor de caz, laboratoarele practice și excursiile, toate au potențial de a transforma învățarea.

Încă un lucru. Cunoștințele despre protejarea naturii nu sunt suficiente dacă nu au rădăcini în structura noastră interioară. De aceea în paralel cu dezvoltarea cunoașterii este sănătos să dezvoltăm și abilități interioare care să alimenteze un comportament responsabil.

Și ca să completez tot ce am spus până acum, las un fragment din cartea Earth in Mind: On education, environment and the human prospect, a lui David W. Orr, un extraordinar profesor în Studii de Mediu:

”Planeta nu mai are nevoie de oameni “de succes”. În schimb, are nevoie disperată de pacificatori, oameni care vindecă, care au puterea şi pricepere să refacă ceea ce este în declin, de oameni care ştiu să spună povestea Pământului, de oameni care să iubească viaţa pe Pământ. Planeta are nevoie de oameni care să trăiască în armonie cu locul în care se află. Are nevoie de oameni care au curajul de a se alătura luptei pentru o planetă curată. Şi toate aceste lucruri au puţin de-a face cu “succesul” aşa cum l-a definit societatea noastră, în prezent.”